Training ”Colectarea de fonduri pentru ONG-uri”.

Training ”Colectarea de fonduri pentru ONG-uri”.

Noutăți
În perioada 7 - 8 septembrie 2018, Centrul CONTACT-Cahul a desfășurat training-ul cu tematica ”Colectarea de fonduri pentru ONG-uri”.

La activitate au participat reprezentanții a 20 ONG-uri din raioanele Cahul și Cantemir, implicate în proiectul “Dezvoltarea comunităților rurale prin prisma abordării LEADER și a Grupurilor de Acțiune Locală (GAL)”. În calitate de expert a fost domnul Serghei Neicovcen, director executiv al Centrului CONTACT Chișinău.

Scopul acestui training a fost de a familiariza membrii civici ai comunităților rurale cu generalitățile privind colectarea fondurilor, ciclul atragerii de fonduri, metodele de colectare atât din comunitate cât și din afară, cele tradiționale și cele inovative.

Un aspect important la care expertul în domeniul le-a atras atenția participanților a fost legat de legislația privind sponsorizarea și filantropia, astfel încât inițiativele ce vor veni din localități să nu contravină normelor.

În cadrul activității practice, participanții au identificat o problemă din comunitate, pentru soluționarea căreia au încercat să găsească diferite surse de finanțare prin elaborarea unui plan de colectare a fondurilor.

Amintim că această activitate este parte a proiectului “Dezvoltarea comunităților rurale prin prisma abordării LEADER și a Grupurilor de Acțiune Locală” proiect desfășurat în parteneriat cu Asociația “Pro Cooperare Regională” din Bălți cu suportul financiar al Fundației Elvețiene HEKS.

Galerie foto din postare