UE // Apelul II de proiecte în cadrul Programului de granturi locale al UE pentru Regiunea de Dezvoltare Sud în proces de evaluare

UE // Apelul II de proiecte în cadrul Programului de granturi locale al UE pentru Regiunea de Dezvoltare Sud în proces de evaluare

Noutăți / UE / GIZ

Centrul Regional de Asistență și Informare a Organizațiilor Neguvernamentale „CONTACT-Cahul”, la data de 23 noiembrie 2020, a lansat Apelul II de proiecte în cadrul Programului de granturi locale al UE pentru Regiunea de Dezvoltare Sud.

Programul de Granturi Locale (PGL) se realizeazăîn cadrul proiectului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). 

Apelul II de granturi este focusat pe proiecte care vin să sprijine și să aprofundeze intervențiile de abilitare a cetățenilor în regiunile în care se implementează proiecte finanțate de Uniunea Europeană „Construcția infrastructurii de Aprovizionare cu Apă și Canalizare, precum și de Eficiență Energetică în clădirile publice” implementate în cooperare cu proiectul GIZ „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova”, dar și să sporească rezistența populației regiunii la situațiile de criză. 

Astfel, la data de 14 decembrie 2020, a finalizat procesul de depunere a propunerilor de proiecte. Au fost recepționate 4 Propuneri de Proiecte, care la etapa actuală se află în proces de evaluare. 

Rezultatele finale vor fi anunțate după finisarea procedurii de evaluare și luare a deciziilor.


Proiectul „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova” este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Partener al proiectului în regiunea de dezvoltare Sud este CRAION CONTACT-Cahul, care implementează proiectul „Suport în abilitarea cetățenilor din Regiunea de Dezvoltare Sud” în raioanele Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Basarabeasca, Leova, Ștefan Vodă și Taraclia în perioada octombrie 2019 - septembrie 2021.

Galerie foto din postare