CRP // În viitorul apropiat va fi lansată platforma online de participare civică pentru cetățenii raionului Cahul

CRP // În viitorul apropiat va fi lansată platforma online de participare civică pentru cetățenii raionului Cahul

Noutăți

Crearea unui fond de investiții pentru cofinanțarea proiectelor de investiții capitale, care vor fi înaintate de către Primăriile din Raionul Cahul, și alte inițiative decizionale care au fost discutate în cadrul ședinței CRP. 

Despre activitatea din ultima perioadă a Consiliului Raional de Participare ne-a relatat Vitalie Ponomariov, coordonatorul proiectului, în cadrul emisiunii inDirect.

„CRP a examinat proiectele de decizie de pe ordinea de zi, deja ne-am întrunit în cea de a doua ședință de lucru în cadrul cărora am examinat 6 proiecte de decizie, în baza unor proiecte de analiză. Se lucrează în grupuri consultative împreună cu persoane contractate, în calitate de experți în diferite sectoare. Cea de-a doua ședință a avut loc în data de 15 septembrie. În cadrul acestei ședințe am examinat trei proiecte de decizie importante dintre care proiectul de decizie cu privire la activitatea Centrului Stomatologic Cahul, cel cu privire la activitatea Întreprinderii municipale Biroul de Prospecțiuni și proiectare, proiectul de decizie cu privire la implementarea proiectului de asigurare a Primăriilor Raionului Cahul cu website-uri cu participarea unei companii de IT din raionul Cahul”, susține Vitalie Ponomariov.

Pe parcursul a doi ani Consiliul Raional de Participare (CRP) vine cu recomandări de îmbunătățire a proiectelor de decizii a Consiliului Raional, oferă diferite propuneri de elaborare a unor politici locale, pentru a rezolva problemele stringente în urma analizei proiectelor de decizie.

„Atitudinea funcționarilor publici și a consilierilor, față de proiectul nostru, diferă. Dacă ne referim la fostul mandat și actualul, atunci afirm cu certitudine că din partea componenței consiliului raional din mandatul anterior a fost susținere mult mai mare, am observat că era o deschidere și din partea președintelui, vicepreședinților, dar și a consilierilor raionali, unde propunerile erau abordate si analizate. Acum situația s-a schimbat, nu știu din ce motive, dar probabil este vorba despre o atitudine diferită a aleșilor locali, care paradoxal nu utilizează recomandările Consiliului Raional de Participare”, afirmă coordonatorul proiectului, Vitalie Ponomariov.

De asemeni, Consiliul Raional de Participare vine cu abordarea pro-activă în planul politicilor publice locale. Propun să contribuie cu expertiza proiectului, la elaborarea, implementarea și monitorizarea unor politici publice din diferite domenii.

„În cadrul proiectului nostru avem planificate 3 mese rotunde, la care vom invita diferite persoane din diferite sfere de activitate. În cadrul acestora vom încerca să facilităm participarea societății civile și procesul de elaborare a strategiei pentru a deveni unul participativ. De asemeni vrem să organizăm focus grupuri în localitățile rurale din raionul Cahul, prin care încercăm să identificăm necesități de politici publice locale, să intervenim pe diferite domenii și pentru asta vom merge cu experții noștri contractați. Este vorba despre satul Doina, Borceag, Alexandru Ioan Cuza, unde vom vorbi cu oamenii și vom afla care sunt necesitățile locatarilor” punctează Vitalie Ponomariov.

Vitalie Ponomariov ne-a declarat că în viitorul apropiat va fi lansată platforma online de participare civică, în baza căreia cetățenii municipiului pot veni cu semnalarea unor probleme, iar cei din cadrul CRP vor analiza și propune diferite soluții pentru îndepărtarea acestor probleme prin demersuri oficiale către Consiliul Raional.

Reamintim că Consiliul Raional de Participare Cahul este un proiect implementat de către Centrul CONTACT-Cahul, cu suportul Fundației Est-Europene, în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și Guvernul Suediei.

La moment,  Consiliul Raional de Participare este compus din reprezentanți ai 17 organizații nonguvernamentale din raionul Cahul.