Toamna se numără voluntarii

Toamna se numără voluntarii

Noutăți
După o lunga vacanță de vară, voluntarii Clubului ”Alege Sănătos” și-au data întâlnire pentru a da start unui nou an de activitate. La eveniment au fost prezenți tineri din următoarele instituții educaționale: Liceul Teoretic ”Ioan Vodă”, Liceul Teoretic ”Dimitrie Cantemir”, Colegiul ”Iulia Hasdeu” , Universitatea de Stat ”Bogdan Petriceicu Hasdeu ”și Liceul Teoretic ”Mihai Sadoveanu”, Giurgiulești.
Scopul principal al activității a fost planificarea activitățile viitoare din cadrul proiectului, inclusiv campaniile de informare a cetățenilor din regiunea de sud. De asemenea s-au stabilit tematicile de instruire a voluntarilor.


Reamintim că această activitate este parte a proiectului ”Alege Sănătos!” implementat de Centrul Contact-Cahul cu suportul financiar al Uniunii Europene și cofinanțat de Suedia prin intermediul Fundației Est-Europene

Galerie foto din postare