TERMENI DE REFERINȚĂ  pentru selectarea unui expert, care va elabora broşura privind practicile pozitive de activitate ale Consiliului Raional de Participare Cahul (CRP Cahul).

TERMENI DE REFERINȚĂ pentru selectarea unui expert, care va elabora broşura privind practicile pozitive de activitate ale Consiliului Raional de Participare Cahul (CRP Cahul).

Noutăți

I.P. „Centrul Regional de Asistență și Informare a Organizațiilor Neguvernamentale ”CONTACT-Cahul” (CRAION CONTACT-Cahul), organizație nonguvernamentală, apolitică și necomercială, implementează Proiectul „Consiliul Raional de Participare Cahul – platformă pentru un proces decizional transparent”, cu suportul Fundaţiei Est-Europene în parteneriat cu Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, din resursele acordate de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) şi Suedia. 

Unul din obiectivele proiectului este diseminarea experienţei acumulate și a practicilor de succes în monitorizarea politicilor publice ale APL de nivelul II Cahul prin intermediul unei broşuri ce va elucida activitatea Consiliului Raional de Participare Cahul. În acest sens, IP CRAION CONTACT-Cahul anunță concurs pentru selectarea unui expert național/regional/local, care prin colaborare cu echipa proiectului va elabora broşura de bune practici în activitatea CRP Cahul. 


Obiectivul principal al sarcinii constă în următoarele:

  1. Colectarea și sistematizarea informaţiei cu privire la activitatea membrilor CRP;
  2. Elaborarea conținutului de bază al broșurii și consultarea acestuia cu membrii echipei proiectului și reprezentanții CRP Cahul
  3. Elaborarea designului broşurei de bune practici a CRP Cahul;
  4. Machetarea broşurei de bune practici a CRP Cahul;
  5. Transmiterea produsului final în format PDF către echipa CONTACT-Cahul.


Caietul de sarcini include:

  • Organizarea interviurilor individuale pentru colectarea informațiilor despre activitatea CRP Cahul cu membrii echipei proiectului implicați;
  • Organizarea interviurilor invividuale și a focus-grupurilor pentru colectarea informațiilor despre activitatea CRP Cahul cu membrii Consiliului Raional de Participare Cahul (13 membri)
  • Documentarea şi sistematizarea informaţiei cu privire la activitatea membrilor CRP;
  • Elaborarea conținutului de bază al broșurii, consultarea cu membrii echipei i redactarea versiunii finale;
  • Lucrul la designul și machetarea broşurii
  • Transmiterea produsului final în format PDF către echipa CONTACT-Cahul


Per total pentru realizarea sarcinilor stabilite expertul va dispune de 20 zile de muncă (in oficiu și în teritoriu). 


Perioada de realizare a sarcinilor: perioada 27 august – 17 septembrie 2019

Cerințe fată de candidați:

  • Cunoștințe în domeniul APL și politicilor de dezvoltare locală;
  • Abilități excelente de analiză și sistematizare a informaţiei colectate;
  • Experiență în organizarea interviurilor individuale și a focus-grupurilor;
  • Cunoașterea și utilizarea în activitatea practică a programului Adobeindesign sau unui soft echivalent;
  • Experienţă in domeniul machetării şi desighnului tipografic;
  • Punctualitate, responsabilitate și flexibilitate;
  • Experiență de lucru în proiecte, organizații non-guvernamentale sau organizații internaționale constituie un avantaj.

Notă: Organizaţia îşi rezervă dreptul de a solicita unele produse elaborate;


Persoanele interesate pot depune personal sau prin e-mail dosarul la concurs care va conține: 

  1. CV-ul candidatului; 
  2. Oferta tehnică (viziunea executării sarcinilor și metodologiei de activitate); 
  3. Oferta financiară.


Termenul limită de prezentare a ofertei: 27 august 2019, orele 17.00.


Telefon de contact: 0 299 84842, 84843, email: contact_cahul@yahoo.com sau strelciucs@yahoo.com


Persoana de contact: Silvia Strelciuc, director executiv